Nume
Parola
Vizualizări: 52
Reforma APL are nevoie de consultări autentice, nu de mimarea dialogului
10 Mai 2026 — Directorul executiv al Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui, a subliniat în cadrul dezbaterilor publice organizate de IPN că procesul de consultare privind reforma administrației publice locale trebuie să fie unul veritabil și fundamentat pe documente clare.

„Este important ca abia acum, odată cu apariția conceptului de reformă, să existe o consultare reală. Avem un document concret care poate fi analizat și discutat, iar autoritățile locale trebuie să vină cu propuneri și soluții practice”, a menționat Furdui.

El a avertizat că lipsa unei consultări autentice poate duce la efecte contrare celor dorite – degradarea sistemului și pierderea încrederii cetățenilor.

„Este mult mai ușor să dărâmi un sistem deja creat decât să-l consolidezi”, a punctat directorul executiv al CALM.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă