Nume
Parola
Vizualizări: 6607
Nouă studenți de la Universitatea din Bălți au promovat practica cu sprijinul Agenției Cehe pentru Dezvoltare
Bălți, 29 Noiembrie 2019 — Nouă studenți de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) și-au prezentat cele mai importante realizări în urma desfășurării practicii pe care au promovat-o la diferite instituții și companii din regiune. Evenimentul de totalizare a avut loc vineri, 29 noiembrie a.c., la Bălți, în cadrul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”. Cu această ocazie, studenților li s-au înmânat certificate de promovare a practicii.

Maria Prisacari, șefa Secției politici regionale și cooperare externă (SPRCE) în cadrul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, a subliniat importanța motivării studenților care își aplică în practică cunoștințele la diverse companii, unde au posibilitate să se implice activ în activități de echipă. Totodată, șefa SPRCE le-a mulțumit antreprenorilor pentru disponibilitatea de a coopera cu studenții. La rândul său, Victoria Guzun, director de proiect în cadrul People in Need Moldova, a menționat că, de obicei, toți antreprenorii spun că își doresc oameni tineri în companiile lor, dar când absolvenții universităților vin să se angajeze la companii află că angajatorii au nevoie de oameni cu experiență. Din acest considerent, practica studenților are o mare importanță pentru dialogul ulterior dintre tineri și antreprenori.

Dr., conf. univ. Carolina Tcaci, șefa Catedrei de Științe Economice a USARB, a remarcat deschiderea din partea companiilor față de cei nouă studenți care au promovat practica. „Se crede că practica studenților este adesea o formalitate. În cazul de față vedem că nu este chiar așa. Studenții care au promovat practica cu sprijinul acestui proiect finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare au demonstrat rezultate bune, fiind motivați să acumuleze experiență în cadrul unor companii de succes”, a menționat dr., conf. univ. Carolina Tcaci. La rândul său, Sergiu Chilat, lector universitar în cadrul USARB și director de companie IT, a subliniat importanța aplicării în practică a cunoștințelor acumulate la universitate. „Universitatea oferă anumite cunoștințe, dar în viața reală totul e diferit. Iată de ce stagiile de practică la companii sunt esențiale pentru studenți”, a menționat Sergiu Chilat.

Cei nouă practicanți au beneficiat, din partea proiectului, de un suport financiar a câte 3000 de lei pentru fiecare student. Ei au promovat practica în cadrul unor companii IT, de turism, de producere, de prestare a serviciilor, precum și la unele bănci comerciale. În context, studenții și-au exprimat satisfacția pentru că li s-a oferit posibilitatea să promoveze practica în cadrul unui important proiect sprijinit de Agenția Cehă pentru Dezvoltare.

Proiectul „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor...”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare, este implementat, în perioada anilor 2017-2019, de ADR Nord în parteneriat cu People in Need Moldova și AO „Pro Cooperare Regională”.

www.adrnord.md