Nume
Parola
Vizualizări: 2249
Prim-vicepreședintele Asociației Comunelor din România Mariana Gâju: „Societățile care doresc să ajungă la un grad ridicat de stabilitate trebuie să asigure femeilor sentimentul de integritate și demnitate în propria lor țară”
27 Aprilie 2021 — Pornind de la acest principiu, îndrumată de locuitorii comunei , având credința că împreună pot schimba soarta oamenilor din comuna Cumpăna, județul Constanța, în anul 2000 Mariana Gâju a candidat la funcția de primar al unei comune care atunci avea 6.000 de locuitori. Spune că partenerii de nădejde în această muncă de-a lungul anilor au fost toți locuitorii comunei Cumpăna, însă cel mai mult, bătrânii – înțelepții comunei și tinerii localității care vin cu promovarea IT-ului , a comunicării on – line, a dezvoltării comunei Smart Village. Astfel, în anul 2021 în comuna Cumpăna sunt peste 18.500 locuitori.

În România există 2863 comune, care reprezintă mediul rural, ocupând 85 % din teritoriul României, reprezentând 48,5 % din populația României.

„Implicarea femeilor în politică, este la fel de firească așa cum este și faptul că muncesc la fel ca și bărbații”, crede Mariana Gâju care susține că în România de astăzi femeile încă sunt discriminate și stă în puterea noastră să schimbăm acest lucru, pentru că nimeni și nimic nu trebuie să ne împiedice să ne urmărim chemarea.

„ACȚIUNE, FERMITATE, DETERMINARE- aceste trei cuvinte trebuie să ne ghideze în demersurile politice și administrative. Trebuie să avem curajul să credem în noi, iar promovarea femeilor nu trebuie să fie doar o normă de îndeplinit sau o obligație, ci trebuie să fie o necesitate și o prioritate firească. Doar astfel va fi reprezentată și mai bine social democrația autentică.”

Mariana Gâju este convinsă că Femeia poate fi vocea echilibrată, constructivă, care abordează problemele reale ale oamenilor printr-un forum de dezbateri deschise cu cetățenii obișnuiți.

„De-a lungul celor 20 de ani de activitate în administrația publică locală, am îndemnat, am convins femeile că trebuie să fie vocea echilibrată, constructivă, care abordează problemele reale ale oamenilor, discutând deschis cu cetățenii localităților.

Femeile fac politică de când se știu: politica bunului simț; politica progresului; politica autodepasirii; politica riscului; politica luptei cu prejudecățile; politica muncii.”

Un mandat de primar în România are 4 ani. În cei 20 de activitate în APL , Mariana Gâju a văzut mandat după mandat cum numărul femeilor primar de comune crește. „Am acordat sprijin prin schimburile de experiență de la nivelul comunelor, prin prezentarea reală a problemelor cu care se confruntă femeia – primar etc . Astfel, acestea au conștientizat rolul lor în societate, au dorit să își dezvolte abilitățile proprii și să-și asume responsabilitatea unor schimbări pozitive , atât în viața lor proprie, cât și în comunitate. Femeile cunosc responsabilitățile ce le revin ca participante la activitatea economică, socio-politică, culturală, ca mame și soții, problemele specifice care influențează societatea, drepturile specifice de care pot beneficia.”

Potrivit prim-vicepreședintelui AcoR, atunci când femeile au drepturi politice și de decizie, standardele de viață sunt mai înalte, iar democrația este în câștig. „Rolul femeii trebuie interpretat ca o valoare a democrației. În acest sens trebuie respectate principiile Tratatului de la Roma din 1984, în care este prevăzut clar care sunt drepturile femeii”, afirmă alesul local.

Primarul comunei Cumpăna crede cu fermitate că egalitatea de șanse nu este doar o problemă de justiție socială ,ci un factor al eficienței, al unei dezvoltări durabile. „Femeile ar trebui să se cunoască și să învețe să fie ele însele. Să învețe să iubească, dar mai ales să se iubească pentru ceea ce sunt sau au realizat în viață, să învețe cum să scape de imaginea pe care bărbații au asezat-o asupra lor de milenii. „

Amintim că în anul 2011, în cadrul Asociației Comunelor din România s-a înființat LIGA FEMEILOR, PRIMARI AI COMUNELOR DIN ROMÂNIA care face front comun cu organizații din România și din străinătate, care apără LIBERTATEA, EGALITATEA, PACEA și VIAȚA pe PĂMÂNT.

„Egalitatea de gen trebuie să constituie un obiectiv central al oricărei democrații care dorește ca opiniile femeilor și bărbaților să se bucure de aceeași greutate și influență. A milita pentru drepturi reale pentru femei înseamnă să tindem către o societate care să dea dovadă de generozitate și de toleranță, care poate crea drepturi cetățenești depline și egale pentru toți„, spunea Glenys KINNOCK, n. 7 iulie 1944 – membru al Parlamentului European din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în perioadele 1994-1999, 1999-2004 și 2004-2009 .

Mariana Gâju susține că mulţi dintre noi ne dorim a schimba trecutul, să facem să treacă mai repede prezentul şi să deschidem uşa viitorului. Cele trei timpuri, aşa cum le percepem noi, ne sunt tare dragi, pentru că am învăţat că fiecare are rolul său. „Modul în care parcurgem acest drum este definit de valorile pe care ni le asumăm. Participarea și mobilizarea comunităților membre ale Asociației Comunelor din România sunt motorul şi sursa legitimităţii identității noastre – femeile primari din România”, afirmă prim-vicepreședintele AcoR.

Liga Femeilor îşi întemeiază acţiunile sale pe principiile Cartei europene a egalităţii între femei şi bărbaţi în viaţa locală, elaborată în cadrul celui de-al V-lea Program de acţiune comunitară pentru egalitatea femeilor şi a bărbaţilor şi prezentată la 10 mai 2006, la Innsbruck, în Adunarea generală a Consiliului Comunelor şi Regiunilor din Europa.

Planul de activitate al Ligii femeilor primari îl constituie punerea în aplicare a prevederilor Agendei globale de la Paris a guvernelor locale și regionale pentru egalitatea între femei și bărbați, ca un instrument strategic pentru a crește respectul pentru egalitatea între femei și bărbați în toate sferele de luare a deciziilor.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă