Nume
Parola
Vizualizări: 520
Președinția și Procuratura Generală au răspuns APELULUI CALM privind stoparea presiunilor asupra APL!
17 Iunie 2021 — Președinția Republicii Moldova și Procuratura Generală au răspuns APELULUI CALM în care se atenționează despre existența unei campanii de intimidare și presiune asupra primarilor prin implicarea MAI, CNA, Inspecției financiare și altor organe de control ale statului în plină campanie electorală, la indicația unor concurenți electorali.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de susținere a autorităților publice locale și, totodată, i-a chemat pe reprezentanții partidelor politice și cei ai organelor de control să nu facă presiuni asupra primarilor din localități.

„Intimidarea primarilor trebuie să înceteze. Campania electorală parlamentară nu poate afecta activitatea autorităților locale, iar cetățenii trebuie să poată alege liber, fără ingerințe administrative. Autonomia locală este esențială pentru dezvoltarea țării noastre și trebuie respectată”, se arată în mesajul Președintelui Maia Sandu.

Și Procuratura Generală a luat act de Apelul CALM pe marginea controalelor în unele regiuni ale Republicii Moldova asupra modului de gestionare a bugetului local, calificate drept acțiuni de intimidare și presiune asupra primarilor. „În legătură cu publicarea Apelulului CALM, Procurorul General a reiterate solicitarea către procurori să-și exercite atribuțiile de serviciu în strictă conformitate cu legislația”, notează Procuratura într-o scrisoare expediată CALM.

Totodată, procurorul general Alexandr Stoianoglo relevă că orice cazuri concrete de implicare a procurorilor în acțiuni cu tentă electorală vor fi examinate și se vor aplica măsurile ce se impun în condiții legale.

Amintim că la începutul lunii iunie, ca urmare a multiplelor adresări parvenite din partea mai multor primari și reprezentanți ai APL din diferite regiuni ale Republicii Moldova, privind inițierea din partea diferitor organe de anchetă și control, a unor controale inopinate și la indicația unor deputați, concurenți electorali, CALM a lansat un APEL în care, între altele, solicită: oprirea tuturor acțiunilor de intimidare și presiune asupra primarilor și administrației publice locale; suspendarea imediată a tuturor controalelor din partea organelor de control și anchetă în raport cu reprezentanții APL, inclusiv a celor inițiate recent la indicația concurenților electorali, până la finalizarea campaniei electorale și/sau corelarea cadrului legal național la standardele și recomandările Consiliului Europei; concurenților electorali, să se distanțeze, condamne și să ia atitudine tranșantă față de astfel de acțiuni abuzive din partea unor instituțiilor ale statului; Consiliului Europei și altor parteneri de dezvoltare a Republicii Moldova, să monitorizeze atent cazurile respective și situația în domeniul APL, inclusiv respectarea angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova din domeniul democrației locale; viitorului Guvern și Parlament, în conformitate cu Recomandare nr.436 din 04.04.2019 al Congresului Autorităților Locale si Regionale al Consiliului Europei și Foaia de Parcurs semnată recent de Guvernul Republicii Moldova privind implementarea recomandărilor Consiliului Europei; să revizuiască cadrul legal respectiv, prin care să fie redus controlul administrativ, eliminat orice abuz, amestec și presiune politică asupra APL, inclusiv în perioada electorală. APELUL CALM a fost expediat Președintelui RM; Guvernului; Cancelariei de Stat; Comisiei Electorale Centrale; Consiliului Europei; Procurorului General; Concurenților electorali; mass-media și societății civile.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă