Nume
Parola
Vizualizări: 1125
În raionul Florești se finalizează lucrările de construcție-montaj pentru alimentarea cu apă potabilă a șase localități
Raionul Florești, 9 Iunie 2023 — Lucrările de construcție-montaj pentru alimentarea cu apă potabilă a șase localități din raionul Florești, prin conectarea acestora la apeductul magistral Soroca-Bălți, se finalizează. Lucrările au fost executate în cadrul unui proiect de dezvoltare regională implementat de Agenție de Dezvoltare Regională (ADR) Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Vineri, 9 iunie 2023, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, și specialiști din cadrul Agenției au efectuat vizite în comunele Sevirova, Trifănești și Iliciovca, unde au fost montate sisteme de alimentare cu apă potabilă. Totodată, reprezentanții ADR Nord s-au întâlnit cu autoritățile publice locale și au discutat despre organizarea recepției la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului.

În urma implementării proiectului, au fost construite 16,8 km de rețele de apeduct magistrale, 53,1 km de rețele de apeduct interne, 7 castele de apă, 1 stație de pompare a apei potabile. Astfel, apa potabilă din râul Nistru a ajuns în comunele Iliciovca (satul Iliciovca), Sevirova (satele Sevirova și Ivanovca), Trifănești (satele Trifănești și Alexandrovca) din raionul Florești. Proiectul mai prevede extinderea rețelelor de apeduct în comuna Izvoare din același raion.

De noul sistem de alimentare cu apă și sanitație vor beneficia circa 6000 de locuitori din cele șase localități rurale. De asemenea, de acest serviciu regional extins vor mai beneficia 22 de instituții publice și 52 de agenți economici.

Valoarea proiectului constituie 35,9 mil. lei. Mărimea contribuției Consiliului Raional Florești reprezintă zece la sută din suma alocată din FNDRL.

Lucrările de construcție-montaj în cadrul proiectului au demarat în iulie 2022 și au fost executate de SRL „Polimer Gaz Conducte”.

www.adrnord.md