Vizualizări: 3995
Viorel Furdui: „Cetățenii au nevoie de dovezi că Uniunea Europeană este o realitate, nu un vis”
22 Iulie 2024 — „În Republica Moldova accesul la fondurile europene a autorităților publice locale este încă destul de limitat. Totuși, chiar și cu fonduri mici, primarii noștri au făcut niște lucruri extraordinare.” Declarația aparține directorului executiv al CALM, Viorel Furdui și a fost făcută în cadrul unei emisiuni la Vocea Basarabiei.
În contextul parcursului european al Republicii Moldova, directorul executiv al CALM a făcut apel către autoritățile centrale să identifice resurse pentru a finanța majoritatea proiectelor depuse de către autoritățile publice locale în cadrul Programul Național „Satul European”, ediția 2024.
„Cetățenii s-au săturat de promisiunile făcute în campaniile electorale iar implementarea majorității celor 748 de dosare depuse în cadrul acestei ediții va fi o dovadă a faptului că integrarea europeană nu este un vis, ci devine realitate”, a declarat Viorel Furdui.
Viorel Furdui a afirmat că autoritățile publice locale sunt capabile să elaboreze și să implementeze proiecte complexe, cum ar fi construcția și reabilitarea drumurilor, rețelelor de apeduct, canalizare, iluminat stradal etc.
Recent, Ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu a declarat că suma de 3,7 miliarde de lei, necesară pentru implementarea celor 748 de proiecte, depășește cu mult bugetul disponibil pentru ediția din acest an a programului „Satul European”.
În următoarea perioadă urmează să fie anunțate proiectele câștigătoare ale „Satului European 2024″.
Până în prezent, prin programele Satul European și Satul European Expres au fost realizate peste 700 de proiecte în valoare de peste 2 miliarde de lei, ceea ce înseamnă peste 900 de km de apeduct, 211 km rețele de canalizare construite sau reparate, peste 140 clădiri publice reabilitate etc.
Programul „Satul European” are ca obiectiv finanțarea inițiativelor de dezvoltare locală și a fost lansat în anul 2022 la inițiativa șefei statului, Maia Sandu. Resursele financiare din cadrul acestui program provin din bugetul de stat, dar și din partea principalilor parteneri ai Republicii Moldova.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2267
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1652
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33