Vizualizări: 518
FERM 2024 | Mesajul Primarului comunei BĂNEŞTI, Raionul TELENEȘTI, Alina PASCARU
10 Septembrie 2024 — După desfășurarea celei de-a XVIII-a ediții a Forumului Economic Regional Moldova, organizată în perioada 4 – 6 iulie 2024 la Vatra Dornei, Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (CAPDR) a inițiat un proces de colectare a feedback-ului din partea participanților, în vederea evaluării impactului și utilității evenimentului
În acest sens, a fost formulat un set de trei întrebări esențiale, menite să ofere o perspectivă clară asupra beneficiilor obținute de participanți și să identifice nevoile acestora pentru viitoarele ediții ale Forumului.
Prima întrebare vizează evaluarea generală a utilității participării la Forumul Economic Regional Moldova 2024, solicitând participanților să descrie informațiile sau relațiile noi dobândite și să explice modul în care acestea vor fi aplicate în dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă. Aceasta reflectă interesul organizatorilor de a înțelege impactul direct al evenimentului asupra dezvoltării regionale și asupra inițiativelor locale.
A doua întrebare se concentrează pe identificarea tipului de sprijin sau resurse pe care participanții le-ar considera utile din partea organizatorilor pentru a-și susține eforturile de dezvoltare regională. Prin această întrebare, CAPDR își propune să îmbunătățească calitatea și relevanța suportului oferit în cadrul viitoarelor ediții ale Forumului.
În contextul deciziei de a organiza toate edițiile viitoare ale Forumului exclusiv la Vatra Dornei, sub denumirea „Forumul Economic Regional Moldova de la Vatra Dornei”, participanții au fost, de asemenea, întrebați dacă sunt interesați să participe la ediția a XIX-a, din 2025, și ce sugestii au pentru îmbunătățirea evenimentului. Această întrebare urmărește să implice participanții în procesul de planificare și optimizare a Forumului, asigurând astfel o participare activă și o relevanță crescută a evenimentului.
Aceste întrebări reflectă efortul CAPDR de a alinia Forumul Economic Regional Moldova cu obiectivele strategice pe termen lung, în contextul dezvoltării regionale și integrării europene, având ca orizont de referință anul 2030.
Primarul comunei BĂNEŞTI, Raionul TELENEȘTI, Alina PASCARU
Care considerați că a fost utilitatea participării dumneavoastră la Forumul Economic Regional Moldova 2024? Ce informații sau relații noi ați dobândit și cum intenționați să le aplicați în dezvoltarea comunității pe care o reprezentați?
Aș dori să încep prin a mulțumi organizatorilor pentru deschiderea constantă pe care o manifestă față de noi, primarii din Republica Moldova, în ceea ce privește parcursul nostru european și transformarea comunităților noastre în unele conforme cu valorile europene. Fiind la primul meu mandat de primar, am beneficiat de cunoștințele și experiențele colegilor din România, ceea ce m-a ajutat să înțeleg mai bine mecanismele europene și să accesez fondurile Uniunii Europene. Am discutat cu colegii despre avantajele integrării europene pentru țară și pentru comunitățile noastre. Este esențial să lansăm un proces organic de comunicare, astfel încât informațiile corecte despre Uniunea Europeană să ajungă la fiecare cetățean.
Ce tip de sprijin sau resurse ați dori să primiți din partea organizatorilor Forumului pentru a vă susține eforturile de dezvoltare regională?
Am prioritizat stabilirea relațiilor dintre pri- marii din România și Republica Moldova, identificând noi mecanisme de dezvoltare comunitară și integrare europeană, beneficiind de suportul necondiționat al României. Am creat numeroase canale de comunicare cu colegii din România, și consider că aceasta este direcția corectă în această perioadă crucială pentru Republica Moldova.
Îmi doresc să continuăm sesiunile de instruire și schimbul de bune practici privind implementarea și atragerea fondurilor europene. Este esențial să consolidăm legăturile și să dezvoltăm comunitățile noastre. Sunt convins că vor apărea noi idei pentru proiecte comune, menite să îmbunătățească viața cetățenilor din ambele state.
Sunteți interesat să participați la ediția a XIX-a, din 2025 și ce sugestii aveți pentru îmbunătățirea evenimentului?
Vă mulțumesc respectuos pentru oportunitatea de a participa! Sunt interesată, în continuare, să contribui și să particip la următorul Forum Economic Regional, având în vedere relevanța acestuia pentru dezvoltarea economică și cooperarea regională.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2267
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1652
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33