Nume
Parola
Vizualizări: 6298
Socialiştii au protestat în faţa Băncii Naţionale şi au cerut audieri parlamentare la subiectul fluctuaţiei cursului valutar
30 Septembrie 2013 — Astăzi, mai mulţi membri şi simpatizanţi ai PSRM, au organizat un miting în faţa Băncii Naţionale din Moldova.

Socialiştii au condamnat jocurile realizate de autorităţi în ceea ce ţine de creşterea cursului valutar. Socialiştii menţionează că pe piaţa valutară se înregistrează manipulări majore, iar guvernarea intenţiont nu doreşte să intervină cu instrumentele sale în reglementarea acestor procese.

În opinia socialiştilor, creşterea cursului valutar va avea consecinţe negative pentru oamenii simpli, deoarece saltul costului dolarului sau euro influențează direct formarea preţurilor: majoritatea mărfurilor pe care le importăm, devin mai scumpe. În cazul în care Banca Naţională nu va pune capăt acestui joc şi speculaţiilor de pe piaţa valutară, în viitorul cel mai apropiat ne putem aştepta la o creştere serioasă a preţurilor. Situaţia se complică şi datorită apropierii sezonului de încălzire, or, ştim cu toţii că, înaintea lansării acestuia, anual este înregistrată majorarea preţurilor.

Igor Dodon, liderul socialiştilor susţine că scumpirea artificială a cursului acum ar putea amplifica efectele reducerii exporturilor şi remitenţelor pe viitor. În consecinţă, creşterea cursului valutar va duce la majorarea preţurilor, iar pe fundalul creşterii impozitelor (politica fiscala pentru 2014), precum şi pe fundalul unor salarii şi pensii modeste, inevitabil va scădea puterea de cumpărare a cetăţenilor, sărăcia va deveni mai pronunţată, va creşte nemulţumirea cetăţenilor.

În situaţia dată PSRM se adresează Băncii Naţionale şi Guvernului să intervină imediat în stabilizarea situaţiei pe piaţa valutară, să oprească aceste manipulări făcute în interese personale sau de grup în detrimentul intereselor populaţiei.

Deputaţii socialişti au solicitat, de asemenea, audieri parlamentare pe tema dată şi audierea Guvernatorului BNM Dorin Drăguţanu în cadrul şedinţei Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe.

Socialiştii au scandat lozinci: “Stabilizaţi leul!”, “Opriţi devalorizarea leului!”, “Nu creşterii preţurilor!” etc.