Nume
Parola
Vizualizări: 8387
Antreprenori din nordul Moldovei au fost familiarizați cu tehnici de comunicare în vânzări
Sângerei, 3 Martie 2020 — Antreprenori din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova au participat marți, 3 martie, la un atelier de lucru dedicat tehnicilor de comunicare în vânzări. Evenimentul a fost găzduit de Incubatorul de Afaceri Sângerei și a avut loc într-un mediu de învățare informal.

Antreprenorii au fost familiarizați cum să stabilească un parteneriat durabil cu clientul, întrucât cele mai stabile vânzări sunt asigurate de clienții fideli. „Fidelitatea și încrederea stau la baza oricărei relații de succes, fie ea de prietenie sau cea dintre vânzător și client”, au argumentat organizatorii atelierului de lucru.

Potrivit reprezentanților ADR Nord care au participat la eveniment, un astfel de atelier de lucru este oportun, având în vedere că dezvoltarea economică locală și atragerea investițiilor în regiune se numără printre prioritățile Agenției.

Acest atelier de lucru a avut loc în cadrul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și implementat de ADR Nord în parteneriat cu People in Need Moldova și AO „Pro Cooperare Regională”.

www.adrnord.md