Vizualizări: 13659
Publicarea „listei negre”– o măsură de contracarare a iresponsabilităţii contractuale a debitorilor
Chişinău, 1 Iulie 2009 — Organizaţia de microfinanţare MICROINVEST SRL a decis publicarea listei debitorilor care încalcă în mod flagrant angajamentele contractuale. Lista este afişată pe site-ul companiei (http://www.microinvest.md ) cu posibilitatea accesării libere şi conţine datele de identiate ale debitorilor - persoane fizice sau juridice – precum şi ale fidejusorilor sau debitorilor gajişti/ipotecari şi ale altor persoane cu responsabilitate în contractul de împrumut.
Compania îşi exercită dreptul de a face publice aceste informaţii în temeiul unei clauze speciale prevăzute în contractul de împrumut semnat cu debitorii.
Un debitor este inclus în „lista neagră” doar în cazul unor încălcări flagrante pe care le comite şi care nu sînt cauzate de factori obiectivi, ci de propria iresponsabilitate, făcând astfel imposibilă soluţionarea litigiului pe cale amiabilă. Toţi debitorii din lista publicată au comis primele doua şi încă cel puţin una din următoarele încălcări:
- Au admis întârzieri importante la achitarea împrumutului (orice întârziere care afecteaza negativ rezultatele financiare ale companiei).
- Au obţinut împrumutul prin uz de fals în documentele prezentate;
- Au înstrăinat sau tăinuesc bunurile gajate;
- Au folosit împrumutul în alte scopuri decît cele declarate în contract;
- Nu cooperează sau chiar pun piedici în soluţionarea amiabilă a litigiului.
În lista neagră nu sînt incluşi debitorii cu întârzieri la achitarea plăţilor cauzate de circumstanţe obiective.
In raport cu majoritatea debitorilor din lista publicată este în derulare procesul de recuperare silită a restanţelor, în temeiul deciziilor judecătoreşti.
MICROINVEST SRL atenţionează alţi creditori, instituţii publice sau agenţi economici să fie foarte precauţi în orice tranzacţie cu subiecţii din lista respectivă.
Demascând manifestările de iresponsabilitate contractuală, inclusiv actele de înşelăciune şi uz de fals, ale unor întreprinderi sau persoane fizice, Microinvest aduce contribuţia la protejarea mediului de afaceri din R. Moldova – responsabilitate socială ce poate fi îmbrăţişată de fiecare agent economic sau membru al comunităţii respective.
Considerăm că eforturile comune ale creditorilor în acest sens, mai ales în circumstanţele crizei actuale, ar contribui substanţial la descurajarea actelor de iresponsabilitate contractuală a debitorilor şi respectiv la contracararea acestui fenomen periculos pentru buna funcţionare a sistemului financiar-bancar din Moldova.
Autor: IM OMF MICROINVEST SRL
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2267
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1652
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33