Vizualizări: 8392
„Moldova este prea săracă pentru a trece cu vederea vicii atât de periculoase pentru cetățenii săi, precum fumatul și consumul de alcool”: Vicepreședinta Parlamentului, Liliana Palihovici
Chișinău, 19 Februarie 2014 — „Moldova este prea săracă pentru a trece cu vederea vicii atât de periculoase pentru cetățenii săi, precum fumatul și consumul de alcool”, a afirmat Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, în cadrul „Dialogului de politici în controlul tutunului”, ce se desfășoară, marți, la Chișinău, cu participarea Prim-ministrului, a unor parlamentari, factori de decizie, experți, parteneri de dezvoltare.
Vicespeakerul Liliana Palihovici a afirmat că în calitatea sa de parlamentar și de cetățean al acestei țări are obligația morală să susțină inițiativele care previn și combat fenomenele degradante din societate. „Convingerile mele personale și cauza pentru care pledez rămân a fi constante: sănătatea unei națiuni este cea mai prețioasă investiție”, a menționat Vicepreședinta Parlamentului.
În alocuțiunea sa, Liliana Palihovici a prezentat propunerile de amendare în legislatura curentă a cadrului legislativ ce reglementează problema tutunului. Astfel, este interzis fumatul în toate spaţiile publice închise şi semiînchise, locurile de muncă sau în mijloacele de transport public și de asemenea se interzice publicitatea de orice fel, la TV, radio, internet sau cinematografe. Totodată, au fost instituite noi restricții pentru fumători în locurile private, se interzice fumatul în încăperile private accesibile publicului larg şi în mijloacele de transport private în care se află minori.
Vicepreședinta Parlamentului s-a referit, de asemenea, modificările legislative care asigură acum o protecție a copilului împotriva informațiilor cu impact negativ asupra copiilor: despre violență, care încurajează agresivitatea și disprețul față de viață, dar și comportamente ce jignesc demnitatea umană; care apreciază pozitiv dependența față de substanțe narcotice, toxice, psihotrope, tutun, alcool etc. și care încurajează consumul, producerea, răspândirea sau procurarea acestora.
În context, Liliana Palihovici a relevat că, prin votul Parlamentului, a fost adoptată Strategia naţională de prevenire şi control al bolilor netransmisibile pe anii 2012-2020 și au fost majorate accizele pentru produsele din tutun în contextul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2014.
„Îndemn acum colegii din Parlament și din Guvern, să punem în aplicare, prin efort comun legislația existentă”, a afirmat Vicepreședinta Parlamentului Liliana Palihovici în cadrul reuniunii axată pe „Dialogul de politici în controlul tutunului”. „Îmi pun mari speranțe ca celelalte amendamente la legislația în vigoare în domeniul antitutun să fie susținute nu de 51 de deputați, ci de toți 101 parlamentari”.
Vicespeakerul Parlamentului a rămas impresionată de desenele copiilor care au participat la concursul „Un pas spre o lume liberă de tutun” și a făcut, cu această ocazie, o mărturie personală. „Acum 15 ani, împreună cu colegii mei, am instituit un concurs în care copiii au prezentat emoțiile și viziunea lor față de consumul de țigări. Astăzi mă bucur să văd că acest concurs a devenit o tradiție. Îndemn nu doar copiii, dar și părinții să se implice într-un proces amplu de informare a societății despre daunele și consecințele fumatului”, a spus Liliana Palihovici. „Într-un stat sănătos, și procesele democratice se dezvoltă mai repede”.
Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2267
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1652
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33